Selectati editia dorita

EDITIA: Arad  |  Selecteaza editia

financiar

BT24 - Banca Transilvania

Modelul economic capitalist nu poate supravietui daca veniturile si averile sunt concentrate in mainile a prea putini oameni

 

Modelul economic capitalist nu poate supravietui daca veniturile si averile sunt concentrate in mainile a prea putini oameni
Pentru cei mai multi oameni obis­nuiti, Forumul Economic Mondial de la Davos este inca un „summit“ important in care elita businessului mondial si cei mai puternici politicienii discuta pe picior de egalitate, acum intr-o statiune montana scumpa din Elvetia, si isi promit unul altuia favoruri. Insa editia de anul acesta ii are tocmai pe oamenii de rand printre temele principale, mai exact distributia tot mai inegala a veniturilor in societate si faptul ca un grup extrem de restrans de persoane profita cel mai mult de cresterea economiilor.

 

Inegalitatile globale au crescut in asa masura incat averea cumulata a celor mai bogate 85 de persoane la nivel mondial este egala cu cea a celor mai sarace 3,5 miliarde de persoane, jumatate din populatia lumii, potrivit unei analize a confederatiei internationale Oxfam, al carei scop este eradicarea saraciei.

Raportul, intitulat „Lucrand pentru cei putini“, sustine ca disparitatea tot mai mare a dis­tribuirii veniturilor are drept cauza „mo­nopolizarea puterii“ de catre elite, care ar fi acaparat procesul politic pentru a manipula regulile sistemului economic in favoarea lor, scrie The Guardian.

Oxfam le-a cerut participantilor la Forumul Economic Mondial, un eveniment anual care anul acesta se va deschide pe 22 ianuarie si se va incheia pe 25 ianuarie, sa se angajeze personal ca vor rezolva problema abtinandu-se de la a evita plata taxelor si ca nu-si vor folosi averile pentru a cauta favoruri de la politicieni.

1% din familii detin 46% din averea lumii

„Este socant ca in secolul XXI jumatate din populatia lumii, adica 3,5 miliarde de persoane, detine mai putin decat o mica elita, un grup de persoane care ar incapea cu usurinta intr-un autobuz supraetajat“, a explicat Winnie Byanyma, directorul general al Oxfam. El a avertizat ca amplificarea inegalitatilor creeaza un cerc vicios in care puterea si averile sunt acaparate de un grup restrans, lasandu-i pe ceilalti sa se lupte intre ei pentru firimiturile care cad de pe mesele celor de sus. Byanyma va fi unul dintre participantii la forum.

Raportul noteaza ca de la sfarsitul anilor ‘70 taxele impuse celor saraci au scazut in 29 din cele 30 de state pentru care au fost disponibile date. De asemenea, 70% din populatia lumii traieste in tari in care inegalitatile au crescut din anii ’80,  iar 1% din familii detin 46% din ave­rea lumii.

Propriul raport al forumului privind ris­curile globale identifica distribuirea inegala a veniturilor drept unul dintre cele mai mari pericole pentru economia globala.

Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar International - una dintre cele mai influente institutii financiare inter­nationale -, a avertizat si ea inaintea summitului de la Davos ca fructele activitatii economice nu pot fi culese de toata lumea.

De aceea, Lagarde le cere, intr-un interviu acordat Financial Times, liderilor prezenti la Forum „sa-si aduca aminte ca in prea multe tari de beneficiile cresterii profita prea putine persoane. Aceasta nu este o reteta pentru stabilitate si suste­nabilitate“.

 

Sursa: Ziarul Financiar

 

Alte stiri asemanatoare

Categorii